A fost numită formula perfectă a alimentației sănătoase

zdorovyy-ratsion

Un dietetician, David Raubenheimer, a împărtășit descoperirea lui și a povestit despre secretul principal al unei alimentații sănătoase. El susține, că este necesar doar de a alege un echilibru corect între proteine, grăsimi și carbohidrați, și atunci organismul nostru nu numai că va funcționa mai bine, dar și va începe un proces sănătos de pierdere în greutate.

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorul, pe o perioadă de zece ani a urmărit viața nativilor și a unor animale din Noua Zeelandă, care se aflau în sălbăticie. El a observat, că dieta lor este extrem de interesantă și corectă din punct de vedere dietetic. În sălbăticie este mult mai ușor de a mânca alimente sănătoase.

Omul de știință a decis să elimine imediat zahărul și grăsimile din regimul său alimentar și să-și concentreze atenția pe folosirea proteinelor. Însuși nutriționistul s-a născut în Africa de Sud, iar în ultimii zece ani el a trăit pe teritoriul junglei din Noua Zeelandă, unde și a fost creată „dieta evolutivă”.

Pe baza cercetărilor sale, David Raubenheimer a ajuns la următoarea concluzie: o persoană adultă și sănătoasă trebuie să includă în dieta sa nu mai mult decât 45-50% carbohidrați, 35% grăsimi și 25% proteine. Ar trebui, de asemenea, să fie complet excluse din dietă zahărul și grăsimile curate, în timp ce utilizarea de proteine să fie ridicată la nivelul maxim. Prin urmare, dieteticienii din Africa de Sud îndeamnă colegii săi să creeze diete bazate pe acest sistem, care permite unei persoane să supraviețuiască și să se simtă foarte bine chiar și în sălbăticie.

One comment to A fost numită formula perfectă a alimentației sănătoase

  • […] Deshidratarea, ca urmare a unui consum insuficient de apă, duce la retenția de lichide în organism și la umflături. Dacă tu primești în mod regulat mai puțin H2O decât ar trebui, pe talie și abdomen se adaugă aproximativ două – trei kilograme în plus. Pentru a scăpa de ele ușor și rapid și pentru a obține un abdomen plat, începe imediat să bei apă! Pentru a afla cum să calculezi formula ta ideală, citește aici. […]

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>