7 LUCRURI INTERESANTE DESPRE STRĂNUT, DESPRE CARE NICI NU BĂNUIAI

Ai știut, de exemplu, că sexul poate declanșa strănutul?

Îți ții respirația, luând în plămâni mai mult aer, apoi brusc, cu un sunet amuzant împingi aerul prin nas și gură. Strănutul este un mod al organismului tău de a scăpa de particulele de praf, păr sau polen de flori, adică este o încercare naturală a corpului să nu inspire în plămâni ceea, ce nu ar trebui să fie acolo. Este clar, că nu te putem surprinde cu o astfel de informație, dar există câteva fapte despre strănut, despre care probabil nici măcar n-ai auzit.

1. Strănutul poate fi provocat de soare

Oamenii de știință numesc aceasta reacție „reflexul fotic de strănut” și apare la 18-35% din populația pământului. Impulsul cheie pentru un astfel de strănut este o creștere bruscă a căderii razelor solare pe retină. Deoarece un astfel de strănut nu este dăunător, el nu este rar cercetat, iar medicii până în ziua de azi nu se pot hotărî cu privire la natura acestuia. Unii cred, că de vină este sistemul nervos parasimpatic, în timp ce alții spun, că acesta este un efect rezidual al reflexului antic ca urmare a evoluției corpului. Un studiu realizat de oameni de știință elvețieni în 2010, a adus la concluzia, că oamenii, care reacționează la lumină în acest mod, – pur și simplu sunt mai iritabili și impulsivi decât restul.

2. Strănutul poate fi provocat de sex

Da, strănutul după sex – este un fenomen destul de răspândit. Oamenii de știință încă nu știu din ce cauză, dar ei cred, că este ceva legat de sistemul nervos, care reglează nivelul de lichide, ritmul cardiac și multe altele. Probabil, pricina constă în faptul, că excitația sexuală aduce organismul într-o stare de hipersensibilitate.

3. Tu strănuți cu o forță incredibilă

În anii 1950, William Firth Wells, un biolog din Harvard, a măsurat viteza strănutului, emis de organismul uman și a ajuns la concluzia, că tu dai particulelor accelerația, depășind viteza unei mașini de curse. Viteza aproximativă, care a fost determinată de acest cercetător – 360 km/h.

Mai târziu, aceste cifre au fost negate de alți oameni de știință, care au spus, că viteza este foarte exagerată. O echipă de cercetători din Singapore a înregistrat doar 16 km/h. Când de această întrebare s-au apucat celebrii „MythBusters”, ei au întors strănutului o parte a demnității sale și au determinat viteza de 50 de kilometri pe oră. Probabil, că băieții din acest show – sunt cu mult mai mari decât oamenii de știință din Singapore și stranută cu o forță mai mare.

4. Nu vei putea strănuta în somn

Te-ai întrebat vreodată, de ce nu te trezești din cauza dorinței de a strănuta sau din cauza, că ai strănutat cu voce tare? Oamenii de știință sunt, de asemenea, preocupați de această întrebare. Atunci când corpul tău se află într-o poziție orizontală, membrana mucoasă a nasului se umflă ușor, ce mărește sensibilitatea la particulele de praf care zboară în jurul tău, dar în faza somnului rapid, toți mușchii faciali, cu excepția celor care controlează deschiderea pleoapelor – sunt practic paralizați, inclusiv cei, care sunt responsabili pentru strănut. Mai mult decât atât, chiar și atunci când nu ești în această fază de somn, neuronii responsabili pentru inițierea strănutului – nu funcționează. Deci, chiar dacă să strănuți în timp ce dormitezi, teoretic este posibil, în practică acest lucru nu se întâmplă aproape niciodată.

5. Tu nu poți strănuta cu ochii deschiși

Dacă ai auzit în copilărie povestea de groază – dacă strănuți cu pleoapele deschise, poți pierde ochii (ei vor zbura din orbite), și dacă încă mai crezi în ea, te poți relaxa: aceasta nu se va întâmpla niciodată. Adevărul este, că tu niciodată nu vei putea strănuta cu ochii deschiși. Ochii tăi se închid din reflex atunci când strănuți, deoarece nervii responsabili pentru mișcarea pleoapelor, sunt legați cu nervii nazali și ei se iritează de fiecare dată când tu strănuți.

6. Strănutul scade ritmul cardiac

Gândește-te, ce faci tu în primul rând, atunci când vrei să strănuți? Corect: tragi aer în plămâni. O inspirație profundă mărește presiunea în plămâni, ceea ce stimulează fluxul sanguin înspre inimă, scăzând tensiunea arterială și mărind numărul de bătăi pe minut. Când expiri brusc, presiunea revine repede înapoi la normă, iar numărul de bătăi pe minut scade. S-ar putea să ți se pară, că inima ta în acest moment sare peste o bătaie.

7. Da, să acoperi gura este obligatoriu

Mama ta nu degeaba îți repeta în copilărie, că trebuie să mănânci și să strănuți cu gura închisă. Dacă prima – este o problemă legată cu decența, a doua – este mult mai important: tu chiar poți infecta pe cei din jur. Cercetătorii de la institutul de tehnologii din Massachusetts au ajuns la concluzia, că suspensia care rămâne în aer după strănut, constă din bacterii și microorganisme și se păstrează în aer mai mult timp, decât se credea anterior. Dacă cineva trece în apropiere sau se află în același loc, unde tu ai strănutat, se poate infecta chiar și după 15-20 de minute după strănutul tău.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>